PRET REDUS!

Corneliu Vasilescu (n.1934-d.2023) - 1983 - Complementar II - Ulei pe panza 41/41cm!
Pictorul Corneliu Vasilescu s-a născut într-o familie de intelectuali, mama Alexandra Vasilescu, profesoară de desen, iar tatăl, Nicolae Vasilescu, avocat.

În 1960, înainte de a se înscrie la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, debutează expozițional, în cadrul expoziției interregionale a Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Iași. Este remarcat ca un bun desenator și colorist și astfel, în 1968 devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici. Între 1968 și 1974 urmează cursurile Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" București, secția pictură, clasa Profesorului Gheorghe Șaru.

În 1973, cu un an înaintea terminării Institutului de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din București, participă, împreună cu pictorul Lucian Georgescu, la Experimentul de la Fabrica de rulmenți din Bârlad[4], executând 10 panouri în scopul ameliorării vizuale a unui spațiu de efort productiv.

În 1974, după terminarea studiilor universitare, participă la expoziții importante precum: „Autoportretul în pictura românească” organizată la Muzeul de Artă din Iași și „Portretul în arta contemporană românească” organizată la Muzeul de Artă Modernă și contemporană Galați.Între 1976-1979 a fost Muzeograf la Oficiul Național pentru Documentare și Expoziții Artă.

Din 1983 este profesor invitat la Hochschule din Darmstadt.
Expoziții personale - selecție
1966; Sala Victoria - Iași
1979; Galeria Simeza, București
1984; Galeria Laboratorio 2 Udine
1984; Galeria Kabinet Sommerhausen
1986; Galeria ArtExpo, etaj 3/4 Teatrul Național București
1987; Galeria Spitale Würtzburg
1993; Galeria Varig Frankfurt pe Main
1994; Centrul Cultural Juan Rulfo, Palacio Legislativ Ciudad de Mexico
1998; Galeria de Artă Apollo, București
2000; Muzeul de Artă din Ploiești
2001; Galeria Senso, București
2007; Galeria Calina, Iași
2008; Galeriile de Artã „N. N.Tonitza” din Bârlad
2012; Calpe Gallery, Timișoara
2012; Galeria UAP, Deva
2012; Sala Brâncuși, Parlamentul României
Expoziții de grup - selecție
1977*********981; Concursul Internațional de Artă Joan Miró, Barcelona
1982; Bienala Internațională de Pictură din Alexandria, Egipt,
1997; Arta Românească Contemporană - Beirut
2002; Festivalul Montmartre in Europa - Paris
2001; Pictori români și ruși - Tours - Galeria La Passserelle, Franța
2001; Festivalul Montmartre în Europa, Paris 2002
2012; Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi - Paris versus Bucarest
2012; Muzeul V. Parvan Bârlad - Paris versus Bucarest
2012; Cité des Arts, Paris
Premii și distincții[5]
Premiul de Excelență pentru Întreaga Activitate, U.A.P. - 2011
Ordinul Meritul Cultural in grad de Ofiter - 2004
Premiul pentru Pictura “Lascar Vorel", Piatra Neamț, U.A.P. - 2003
Premiul pentru Tehnica Acuarelei, Tulcea, U.A.P. - 2001
Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova - 2000
Premiul pentru pictura “N. Tonitza" al Uniunii Artiștilor Plastici – 1999
Premiul pentru Pictura al Uniunii Artiștilor Plastici la Expoziția Bienala de la București 1977

Aprecieri critice
Artistul se înscrie în prelungirea prestigioasei tradiții a coloriștilor români. Cu o experiență de viață românească, abordând creația de pe bazele unei bogate culturi artistice și filosofice, pictorul îmbină un temperament tumultuos, avid de spațiu și de mișcare, cu un spirit riguros ce domină autoritar elementele limbajului .[6] Constantin Prut
Strădania principală a artistului este nu aceea de a găsi echivalența sensibilă a unei forme de gândire, ci de a se constitui fără intermediar ca realitate culturală...
... Demersul este neîndoielnic liric, dar el nu face parte din acea zonă a lirismului reticent și delicat ce se închide asupră-și ci exprimă mai curând unul dintre acele suflete romantice pentru care, cum spune Novalis, „ nimic nu e mai accesibil decât infinitul.” Departe de a exprima sciziunea tragică cu lumea sau cu sine, departe de orice fel de tragism, pictura lui Corneliu Vasilescu e plină de o vitalitate pozitivă. [7] Alexandra Titu

Foarte hrănita viziune tragică a lui Corneliu Vasilescu din „Auschwitz” denotă o inteligentă putere de reducere a imaginii la elementele ei cele mai rezumtiv-sugestive: sârmele și semnalizarea electrică, cloazonează un cer inclement pentru deținuții ghiciți undeva, dincolo, în angoasele morții și chinurilor morale și fizice. Crearea unei atmosfere, iată de urmărește pictorul (.)Esteticul învecinează aici niște străfunduri etice, eliminând retorica, ostentația și verbalismul.[8]Ion Frunzetti
Viziune artistică
Valorific aportul picturii abstracte prin elaborarea semnului de narativitate și mimetism, renunțând deliberat la abilitățile figurative care pot contribui la o personalizare a stilului, dar raportându-l, ca un fapt secund, la realitatea exterioară. De aceea, consider semnul abstract cel mai autoritar, cel mai definitor al stilului.[2] Corneliu Vasilescu