La sfârșitul anilor 80 și începutul anilor 90 peisajul sintetizatorului a început să se schimbe. O nouă generație de tastaturi a început să apară în magazine, discuri și pe scenă; giganți negri mați evitând matricele de butoane cunoscute pentru grupuri uniforme de butoane discrete și ecrane LCD verzi strălucitoare.

Au semnalat mai mult decât o schimbare în interacțiunea cu omologii noștri muzicali, au inaugurat era sintetizatorului digital.

Pentru cei dispuși să renunțe la imediatul și ușurința de editare a lumii sintetizatoare analogice, aceste tastaturi ofereau caracteristici uimitoare pentru vremea respectivă; polifonie masivă, secvențiere integrate extinse și memorie de modele, stocare detașabilă și efecte digitale.

Pe lângă beneficiile imediate ale procesării digitale, unele dintre aceste tastaturi au apărut și tehnici inovatoare de sinteză hibridă, combinând redarea probelor cu metode clasice, permițând sintetiștilor și muzicienilor posibilitatea de a explora un nou teritoriu sonor.