„Compoziție 85 – Harta ecourilor uitate”
Din seria „Minunatele vise matinale ale Alicei”
Tehnică mixtă pe pânză, 60 x 60 cm
Artist: Ovidiu Kloska
" Harta ecourilor uitate ", Ovidiu Kloska nu propune doar o pictură, ci un câmp de rezonanță poetică, unde fiecare urmă devine un puls, o ezitare sau o șoaptă extrasă din subconștient. Parte din seria evocatoare „Minunatele vise matinale ale Alicei”, această lucrare cufundă privitorul într-un joc rafinat între mișcare și memorie, între prezență și întârziere — o orchestrare care reflectă cu finețe principiile artei abstract-gestuale lirice contemporane.
Pânza este încărcată de tensiuni dinamice: mișcarea avansează și se oprește, invitând privirea la o coregrafie fluidă care curge și se fracturează în ritm cu gesturile pictorului. Arcurile liniare negre, stropirile și impulsurile caligrafice trasează căi temporale peste câmpuri cromatice imersive — energia lor este când explozivă, când suspendată, ca un suflu prins între două bătăi ale inimii. Aici, gestul nu este decor, ci limbaj: o extensie fizică a gândului, a improvizației și a intuiției.
Noțiunea de întârziere este prezentă nu ca ezitare, ci ca ritm emoțional. Suprafețele stratificate, vălurile translucide și zonele învăluite încetinesc percepția, creând pauze vizuale între izbucnirile gestuale mai intense. Aceste pauze sunt esențiale — ele sunt tăcerile visului, numele uitate, respirația dintre gânduri.
Contrastul joacă un rol structural fundamental, atât cromatic, cât și formal. Exploziile vulcanice de portocaliu ars și turcoaz luminos erup dintr-un fundal de violeturi adânci, griuri și albastru nocturn, în timp ce negrul lucios al picăturilor se opune texturilor catifelate, mate. Acest dialog al contrariilor vorbește despre conflictul emoțional — claritatea radiantă a visului ciocnindu-se cu neclaritatea logicii de după trezire. Tocmai în aceste fricțiuni se naște tensiunea lirică a lucrării.
Textura, în mâinile lui Kloska, devine mai mult decât suprafață — devine teren. Elemente șablonate, suprapuneri fluide, transparențe stratificate evocă amintiri sedimentate, ecouri îndepărtate, structuri sonore care apar ca niște semnale într-o ceață. Acest limbaj tactil se conectează la expresivitatea materială a abstracției secolului XXI — influențată de viteză, tehnologie și efemeritatea digitală, dar ancorată în gestul uman.
Ceea ce definește în cele din urmă Compoziția 85 în contextul abstracției lirice contemporane este orchestrarea contradicțiilor: haos și control, spontaneitate și disciplină, claritate și ambiguitate. Pictura nu oferă o imagine închisă, ci devine un recipient al fluxului emoțional, o hartă a visului care refuză finalitatea.
Aceasta nu este o imagine „despre” ceva. Este o stare.
Un câmp al conștiinței.
O topografie a ceea ce rămâne nespus în lumina palidă a dimineții.
Harta ecourilor uitate ne invită nu să interpretăm, ci să locuim. Ea aparține unui limbaj vizual al reveriei, al rupturii și al renașterii — un limbaj care vorbește cel mai clar atunci când încetăm să căutăm sensuri și începem să simțim prezența.