„Compozitie 81”
Seria: Minunatele vise matinale ale Alisei
Acrilic și spray pe pânză, 60 x 60 cm, semnat | Mai 2025
În „Compozitie 81”, Ovidiu Kloska continuă incursiunea sa intensă în straturile emoționale ale percepției, creând o simfonie vizuală care plutește între reveria onirică și căutarea metafizică. Așa cum se întâmplă și în celelalte lucrări din seria The Wonderful Morning Dreams of Alice, această compoziție refuză orice formă de fixitate — ea pulsează cu un sentiment al infinitului în desfășurare, o dinamică fluidă care amintește de dezagregarea luminoasă din abstracțiile târzii ale lui Turner sau de haosul intuitiv al neo-romantismului contemporan.
Suprafața nu este doar o scenă pentru culoare sau formă, ci o membrană psihică — respiră, vibrează. Văluri de violet, roșu arterial și albastru spectral se ciocnesc și se amestecă într-o coregrafie a tensiunii și eliberării, întruchipând o neliniște a traversării spațiilor — spații ale memoriei, ale senzației, ale cunoașterii interioare. Nimic nu este static aici, totul este în transformare, în metamorfoză, într-o urgență spirituală.
Gestul pictural al lui Kloska nu descrie doar lumea materială; el încearcă să o absorbă, să-i distileze energiile volatile într-o sintaxă vizuală care pare în același timp arhaică și extrem de actuală. Se simte o foame de adevăruri primordiale, nu ca răspunsuri definitive, ci ca procese extatice. Aceasta nu este o pictură narativă — este o cartografie existențială.
Impresionează curajul cu care artistul împletește medii diferite — acrilicul și spray-ul se contopesc în urme spontane, evocând libertatea subconștientului și textura tactilă a spațiilor urbane. Se pot resimți, discret, ecouri din serii anterioare precum „The Wear of the City”, în care materia cotidiană era transfigurată în simboluri. Dar acesta pictura pătrunde și mai adânc — într-un cosmos al imploziilor simbolice și al formelor fragmentate de vis.
Există, în cele din urmă, o violență subtilă în gestul său — nu una distructivă, ci inițiatică. Culoarea rănește pânza, iar lumina se strecoară prin crăpături. Este un moment de detonare interioară — privitorul nu este prins într-un vis liniștit, ci într-un vis de dimineață care tremură de revelație.
Ovidiu Kloska rămâne, în fiecare gest al acestei lucrări, un căutător — un artist care nu pictează destinații, ci chiar respirația devenirii.